Un matematician rus conspiraționist crede că istoria nu s-a întâmplat niciodată: ce argumente aduce

de: Iulia Kelt
03 06. 2022

Un matematician rus, îndrăgostit, de pare, de teoria conspirației este de părere că istoria, așa cum o știm noi, nu s-ar fi întâmplat niciodată, de fapt.

Ai observat vreodată cât de mult seamănă David, al lui Michelangelo, cu alte statui antice din Grecia și Roma? Probabil ca nu. Iată că un matematician rus și-a pus această întrebare, de ce seamănă atât de mult operele de artă între ele, ajungând la concluzia că lumea antică nu ar fi existat.

Cronologia lumii, propusă de Fomenko, este chiar mai ciudată decât cea care spune că 300 de ani de istorie nu s-au întâmplat niciodată. Potrivit acestuia, toată istoria înainte de 1600 d.Hr. este cât se poate de falsă. Teoria, un termen pe care îl folosim aici destul de vag, se bazează în principal pe statistici cu caracter discutabil.

Matematicianul susține că, dacă ar fi să comparăm mai multe perioade ale istoriei vom observa că personajele seamănă între ele, parcă ar fi „scrise” de același autor. Mai mult, inclusiv situațiile ar semăna, conform lui Fomenko.

Paradoxul lui Formenko, istoria dată peste cap: Iisus s-ar fi născut în anul 1152… după Hristos

Tot ceea ce s-a întâmplat înainte de 1600, a spus el, este probabil doar o amalgamare și o repovestire a aceleiași mici colecții de evenimente. Deci toate acele lecții de la școală, despre romani sau greci antici? „Minciuni”. Poveștile despre faraonii egipteni? Doar atât: „povești”. Mai mult, este de părere Fomenko, Iisus s-ar fi născut în Crimeea, în 1152 d.Hr.

Dacă ți se pare că asta este exagerat, așteaptă până când auzi ce spune Fomenko despre Vechiul Testament. Majoritatea figurilor istorice majore sunt, de fapt, compoziții sau reinventări ale unor oameni care ar fi trăit mult mai târziu. Potrivit lui Fomenko, regele Solomon ar fi, de fapt, același cu Suleiman Magnificul, al zecelea sultan al Imperiului Otoman, care a domnit între 1520 și 1566 d.Hr.

Evident, există câteva (ok, mai multe) sincope în teoria lui Fomenko, iar istoricul Charles Halperin a numit lucrarea sa „atât de absurdă încât nu a meritat timp valoros de cercetare academică pentru a respinge ideile”.